Tăvălugii grei Razol Toro sunt utilaje de sine stătătoare, care se folosesc pentru lucrările de finalizare a patului germinativ, prin acțiunea de mărunțire a bulgărilor, de nivelare şi tasare. Vă invităm să urmăriți un video cu acest tip de lucrare de tăvălugire realizată cu Razol Toro:
De asemenea, tăvălugitul se utilizează cu succes la tasarea solului după însămânțare sau după o iarnă geroasă, pentru recompactarea terenurilor semănate cu grâu, pentru a favoriza înfrățirea grâului. Mai jos am inserat un video cu tăvălugirea de primăvară a grâului:
Tăvălugii agricoli grei Razol Toro sunt oferiți în 8 versiuni de lățime de lucru: de la 5 metri (aproximativ 3 tone greutate şi putere minimă necesară de 90 CP) până la 12 metri (aproximativ 7,5 tone greutate şi putere minimă necesară de 160 CP).
Toate rulourile agricole Razol Toro sunt purtate, cu semnalizare de drum şi cu sistem de frânare de serviciu hidraulic şi de frânare de parcare mecanic.
Discurile tăvălugilor Razol Toro pot fi de tipul Cambridge cu diametru de 520 mm, Croskill cu diametru de 550 mm sau Cultipacker cu diametru de 500 mm. Șasiul este construit din oțel tubular de 200 x 100 x 10 mm, iar panourile de susținere ale bateriilor de discuri din oțel tubular de 150 x 100 x 8 mm. Axul pe care sunt montate discurile este construit din oțel cu diametru de 70 mm.
Șasiul este pliabil hidraulic în 3 secțiuni, pentru o lățime de transport de 2,5 metri (doar versiunea maximă de 12 metri este compusă din 5 secțiuni care se pliază pentru o lățime pe durata transportului de 3 metri). Bateria centrală este fixă, iar bateriile laterale sunt oscilante independent şi permit astfel adaptarea la profilul terenului.
Opțional, tăvălugul agricol Razol Toro poate fi echipat cu o grapă de nivelare cu lame flexibile de 80 x 10 mm, care poate fi folosită la lucrările de finisare ale patului seminativ, prin efectul suplimentar de mărunțire şi nivelare a solului):
Tăvălugii grei Razol Toro au fost introduşi în baza de date cu prețuri de referință AFIR şi pot fi achiziționați direct prin distribuitorul oficial EQINTO în România.
Tăvălugul de strivit resturile vegetale din miriștile de porumb, floarea soarelui sau rapiță, produs de firma Dondi (Italia) este destinat pentru făramițarea resturilor tulpinilor rămase după recoltat sau pentru distrugerea și încorporarea culturilor verzi.
Tocătoarele de resturi vegetale Dondi sunt potrivite pentru tractoare de la 110 la 180 CP și disponibile în lățimi de 3 și 6 m.
În videoclipul următor puteți vedea modelul de bază la lucru:
Enumerăm mai jos avantajele principale ale tăvălugului tocător de resturi vegetale Dondi, versiunea tractată de 6 metri:
– Cadru cu rezistență structurală ridicată, pliabil hidraulic pentru transportul rutier
– Tăvălugi independenți și oscilanți pentru a urmări conturul solului
– Roți cu profil lat pentru o presiune mai redusă pe sol;
– Lamele de tăiere înlocuibile, fabricate din oțel tratat cu bor pentru rezistență sporită
– Tăvălugi etanși care pot fi umpluți cu apă pentru a mări greutatea utilajului.
Vă invităm să ne contactați pentru informații și comenzi pentru tăvălugii de tocat vegetația marca Dondi, Italia.