Mașina de divizare și modelare aluat este folosită pentru porționarea automată a bucăților de aluat pentru producerea de pâine rotundă, chifle pentru hamburger, lipie arăbească, pizza industrială, etc.
Aluatul este introdus în cuva de primire (fie manual, fie automat cu o bandă de alimentare), de unde este apoi porționat conform cu greutatea stabilită prin panoul de comandă touch-screen. Apoi bucățile de aluat intră în tamburul de modelare, interschimbabil în funcție de dimensiunea de lucru setată. Bucățile de aluat deja modelat sunt apoi depuse pe banda transportoare de ieșire.
Panoul de comandă touch-screen permite memorarea a până la 50 de moduri de lucru (prin care se pot seta dimensiunea bucăților de aluat, viteza de divizare și viteza de modelare). Producția orară este între 1 000 și 2 500 de bucăți pe fiecare rând de lucru (în funcție de dimensiunea bucăților de aluat se poate lucra cu între 1 și 6 rânduri, conform schemei de mai jos).
Acest utilaj divizor și formator pentru aluat este o componentă cheie a liniilor de divizare, modelare și predospire aluat folosite în brutăriile industriale pentru producerea de specialități de panificație diverse.
Vă rugam să ne contactati pentru a discuta care dintre mașinile de divizat și modelat aluat Sottoriva se potrivesc cel mai bine necesitaților dumnevoastră de producție.